Download Descarca Paulo Coelho - Unsprezece minute carte audio

Download Descarca Paulo Coelho Unsprezece minute carte audio

Paulo Coelho – Unsprezece minute

Coelho nu este printre autorii pe care i-aş citi în mod normal. Cu atât de multe cărţi şi atât de puţin timp a fost o pură întâmplare că l-am descoperit şi pe scriitorul brazilian. Totuşi pentru mine Coelho, alături de J.K. Rowling (şi alţi autori) a ajuns să valoreaze foarte mult pentru că aduce cartea înapoi în mâinile unor persoane care altfel nu ar fi citit. Dacă dintre acei mulţi care parcurg un roman super-mediatizat (copii sau adulţi), fie şi măcar o mică parte sunt atraşi mai departe de lectură, atunci este o mare victorie pentru carte.

Întâmplător, pe lângă acest merit, scriitura brazilianului îmi place – şi aşa cum nu mi-a fost niciodată ruşine să-mi trâmbiţez admiraţia pentru Asimov (pe care multi îl blamau din acelaşi motiv din care îl blamează alţii pe Coelho – fiindcă este accesibil) nu imi este ruşine să zic ca Coelho îmi place cum scrie.

Descarca Download Paulo Coelho – Unsprezece minute Carte audio

Aşadar să revenim… Iată câteva cuvinte despre cele 11 minute ale lui Coelho…

Penultimul roman al lui Paulo Coelho, adus de Humanitas în România la puţin timp după apariţia sa în occident, începe cu o frază surprinzătoare – „A fost odată ca niciodată o prostituată pe nume Maria”. Într-o lume ideală, o asemenea alăturare de cuvinte, nu ar fi fost deloc neobişnuită. Dacă oricine are dreptul la o poveste, de ce nu şi o prostituată?  Şi tocmai aceea o să considerăm de acum înainte „11 minute” o poveste, un basm modern.

Prezentată chiar şi de Coelho ca o carte care tratează un subiect „delicat, izbitor, şocant”, acest roman nu este foarte departe de stilul care l-a consacrat pe autorul brazilian. O avem pe Maria, o tânără simplă dintr-un sat brazilian care descoperind lumea şi descoperindu-se pe sine ajunge la concluzia că dragostea este un lucru cumplit. Printr-un joc al sorţii, ea ajunge din Rio de Janeiro la Geneva unde destinul i se schimbă – ajungând de la visele de faimă şi bogăţie la prostituţie.

Dar aici se opreşte acel film dur şi înfiorător pe care-l întâlnim în atâtea reportaje şi articole – despre fetele ajunse fără voia lor prostituate pe meleaguri străine. Şi asta deoarece Maria alege într-un fel sau altul această meserie şi ajunge să o practice în inima Elveţiei, într-unul dintre localurile „serioase” din Geneva. Aşa cum o spune şi Coelho – „Elveţia era poate cea mai bună ţară din lume ca să lucrezi ca prostituată”, ba chiar – „era o profesie ca oricare alta”.

Trăindu-şi viaţa Maria ajunge să-i cunoască pe bărbaţi şi începe să se cunoască şi pe ea. Iar destinul îi este schimbat numai când face cunoştinţă cu un tânăr pictor. Acesta este cel care-i descoperă lumina personală, într-o cafenea aflată lângă vechiul drum de pelerinaj care duce la Compostela.

Întâlnirea cu pictorul o va arunca pe Maria într-o luptă greu de câştigat – între vise şi planuri, între ceva la ce tânjeşte şi ceva ce şi-a plănuit să aibă. Astfel va trebui să-şi înfrunte demonii personali şi pe aceia ai lui Ralf. Iar toate acestea, în lumea imperfectă în care trăim, cu umbrele şi lumina ei, lume în care suntem datori să ne căutam povestea noastră, să învăţăm să ne cunoaştem, să ne urmărim fericirea, aşa cum încearcă şi Maria…

Un regal pentru cei care l-au îndrăgit pe Coelho, o carte surprinzătoare pentru cei care doar acum îl descoperă, „11 minute” este la final o poveste care merită citită şi care va lăsa o urmă (fie ea cât de efemeră) în sufletul fiecărui cititor.